(1) Coroziunea spot: Coroziunea spot, cunoscută și sub denumirea de coroziune a porilor, este o formă localizată de coroziune care produce structuri de tip ac, punct și pori pe metal. Coroziunea spot este o formă unică de reacție anodică, care este un proces autocatalitic. Se referă la condițiile cauzate de procesul de coroziune în interiorul găurii de coroziune spot, cum ar fi prezența mediilor corozive (CL -, F - etc.) și a substanțelor care favorizează reacția (CU2+, ZN{{ 4}} etc.), care nu numai că promovează, ci și sunt suficiente pentru a menține continuarea coroziunii.
(2) Coroziune uniformă: Când aluminiul se dizolvă în soluții precum acidul fosforic și hidroxidul de sodiu, pelicula de oxid de pe el suferă o coroziune uniformă, iar viteza de dizolvare este, de asemenea, uniformă. Pe măsură ce temperatura soluției crește, concentrația soluției crește, favorizând coroziunea aluminiului.
(3) Coroziunea golului: Coroziunea golului este un tip de coroziune localizată. Fenomenul de coroziune în fisuri în soluții electrolitice în care componentele metalice formează goluri între metale sau între metale și nemetale, cu o lățime suficientă pentru a scufunda mediul în timp ce îl lasă într-o stare de stagnare, exacerbând coroziunea internă în interiorul golurilor. Coroziunea prin gol este deosebit de predispusă să apară la îmbinările componentelor mecanice, cum ar fi garniturile metalice sau îmbinările cu nituire, și la golurile dintre ușile și ferestrele din aluminiu și mortar. Aparține unui tip de efect de baterie, dar decalajele apar, în general, într-un interval specific de mărime, cum ar fi o lățime suficientă pentru a permite soluției să intre, suficient de îngustă pentru a permite soluției să stagneze etc. Prin urmare, trebuie luată precauție în aplicații sau inginerie pentru a evita mediile care pot provoca coroziune în fisuri. Mecanismul coroziunii prin fisuri este similar cu cel al coroziunii prin perforare. În primul rând, este o coroziune uniformă, iar apoi, datorită concentrației de oxigen și diluției bateriei, poate provoca o reacție anodică (zonă cu deficit de oxigen) și reacție catodică (zonă bogată în oxigen). Datorită incapacității de a reumple oxigenul în gol, reacția anodului va continua să aibă loc în aceeași poziție, rezultând rezultate serioase de coroziune.
(4) Coroziunea intergranulară: se referă la fenomenul de coroziune localizată care are loc la limitele metalice. Dintr-o perspectivă electrochimică, datorită faptului că granulele materialului sunt catozi, iar limitele de granule sunt în general anozi, corozivitatea la limitele de cereale este încă puțin mai mare decât la limitele de granule sub coroziune uniformă. Dacă în circumstanțe speciale, elementele de rezistență la coroziune de la granițele materialului sunt relativ reduse și se va produce coroziune intergranulară. Aliajele de aluminiu AL-CU-MG și AL-ZN-MG tind să prezinte coroziune intergranulară.
(5) Fisurarea prin coroziune sub tensiune (SCC): SCC în aliajele de aluminiu a fost descoperită la începutul anilor 1930. Defectarea metalelor sub acțiunea combinată a tensiunilor (tensiunea de tracțiune sau efortul intern) și a mediilor corozive se numește SCC. Caracteristica SCC este formarea coroziunii, o fisură mecanică care se poate dezvolta de-a lungul granițelor sau se poate propaga prin degradarea cristalului. Datorită expansiunii fisurilor în interiorul metalului, rezistența structurii metalice poate fi redusă foarte mult și, în cazuri grave, poate apărea o defecțiune bruscă. Atunci când un material este supus unei tensiuni locale sau neuniforme, zona supusă unei solicitări mari va forma un anod, în timp ce zona supusă unei solicitări mai mici va forma un catod. Prin urmare, stresul aplicat va accelera procesul de coroziune, care se numește baterie reactivă. Coroziunea sub tensiune apare în materialele care sunt prelucrate la rece, iar zonele care sunt foarte prelucrate la rece sunt mai anodizate. În plus, în prezența crăpăturilor în material, poate provoca și coroziune prin stres.
